Despre compasiune si iertare...

http://www.minunemica.ro/2009/09/21/remedii-pentru-suflet-compasiunea-si-iertarea/
 http://www.minunemica.ro/2009/09/21/remedii-pentru-suflet-compasiunea-si-iertarea-partea-a-iii-a/

Carti electronice

Carti electronice, download gratuit.

Medjugorje, 2011, Marija

http://www.gloria.tv/?media=182748

Parintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul...Dumnezeu sa-l odihneasca! Click aici: http://www.youtube.com/watch?v=ODCzqsneuq8

Drama lui “trebuie sa”, Mona Georgescu, psiholog

Sursa: http://www.minunemica.ro/2010/07/17/drama-lui-%E2%80%9Ctrebuie-sa%E2%80%9D/

Crestem cu iubirea parintilor, insa o iubire insotita de cateva “adevaruri” care le apartin si pe care nu le putem contesta in perioada copilariei, adevaruri carora nu ne putem impotrivi:

• “trebuie sa fii mai cuminte”
• “trebuie sa mananci mai mult”
• “trebuie sa fii mai politicos”
• “trebuie sa vorbesti cu doamna/domnul”
• “trebuie sa imi spui o poezie daca vrei sa iti dau o bomboana”
• “trebuie sa dormi la pranz”
• “trebuie sa mananci carne”
• “trebuie sa mananci tot, sa te faci mare”
  
• “trebuie sa te trezesti devreme”
• “trebuie sa iei note mari”
• “trebuie sa iei premiu”
  
• lista ramane deschisa …
  

Sigur ca in adancul sufletul nostru noi stim inca de mici ca nu “trebuie sa ”, insa la varsta copilariei si chiar a adolescentei,  nu avem toate instrumentele cu care sa si combatem toata aceasta armata de “trebuie sa”.

Apar, astfel, primele frane in calea comportamentului natural, insa dobandim, cu “succes”, un comportament cat se poate de “normal”, conformist si acceptat de lumea din jurul nostru. Atat de acceptat de cei din jurul nostru, incat ajungem si noi sa credem ca “trebuie sa”.

Trecem prin copilarie si prin adolescenta fara sa fim lasati, de cele mai multe ori, sa ne manifestam acel “Cine sunt eu” decat foarte rar, astfel incat ajungem sa confundam “Cine nu sunt eu” cu “Cine sunt eu”.

“Cine nu sunt eu” nu este niciodata singur: este insotit de personaje care poarta nume de masti. Avem toti o colectie. Multi am constientizat-o si am inceput sa scapam, rand pe rand, de aceste masti.

Si mai multi nu stiu ca poarta aceste masti. Ar fi dureros sa realizeze ca si-au construit viata pe niste iluzii. Poate e mai bine sa nu constientizeze. Poate nu.

La baza formarii acestor masti stau ranile copilariei noastre, mastile care apar atunci cand o problema atinge una dintre cele cinci rani aparute in copilarie si amintite de Lise Bourbeau atat de elocvent:

• Rana de umilire – este in legatura cu nevoia de consideratie, de recunoastere, de demnitate; este reactivata prin devalorizari sau descalificari ale anumitor comportamente, credinte sau valori ale noastre, producand astfel o imagine negativa despre noi insine; acestei rani ii corespunde masca Masochistului
  

• Rana de nedreptate – este in relatie cu nevoia de echitate, de dreptate, de congruenta; este o nevoie foarte sensibila in anumite perioade de dezvoltare; acestei rani ii corespunde masca Rigidului

• Rana de tradare – este in relatie cu nevoia de a avea incredere si de a ne simti in siguranta intr-o relatie fiabila si previzibila; este reactivata atunci cand ceilalti nu isi mai respecta angajamentele pe care le-au luat fata de noi; acestei rani ii corespunde masca Dominatorului

• Rana de neputinta – ne trimite la nevoia noastra de a ne simti parte integranta din ceea ce ni se intampla, de a simti ca avem o influenta asupra mediului nostru, ca putem fi in acelasi timp creatori si autori; acestei masti ii corespunde masca Fugarului

• Rana de abandon – este in legatura cu nevoia de a ne simti sustinuti si iubiti, intr-o continuitate afectiva care sa ne confirme in ceea ce suntem si sa ne asigure; acestei masti ii corespunde masca Dependentului.

Nevoia de Iubire pe care cu totii o avem inca de mici, da cont de aparitia celorlalte nevoi psihologice pe care le-am dezvoltat atunci si pe care le oglindim de-a lungul intregii vieti:

• nevoia de  aprobare
• nevoia de acceptare
• nevoia de apreciere
• nevoia de a ne baza pe altii, pentru a compensa lipsa de incredere in propriile forte
• nevoia de recompense imediate

Cand eram mici, nu stiam ca simpla satisfacere a acestor nevoi – de catre parintii nostri sau de catre persoanele semnificative pentru noi – nu inseamna Iubire, putand insemna orice altceva cu conotatie pozitiva, dar nu Iubire.

Neavand instrumentele cu care am fi putut sa combatem armata de “trebuie sa”, am incheiat un targ, am facut un negot, un pact cu cei care ne prezinta aceasta lista interminabila de “trebuie sa” … si ajungem sa intelegem ca daca intram in jocul lui “trebuie sa” , le aratam ca tinem la ei, ca ii iubim si atunci ei ne iubesc la randul lor. Pentru cei mai multi dintre noi, asa se formeaza  primele idei despre iubire – acesta este modul in care primim si oferim iubirea … conditionati de o lista de “trebuie sa”, care devine din ce in ce mai mare…

Crestem crezand ceea ce ne spun altii despre noi, ne schimbam comportamentul pentru a schimba parerea altora despre noi, pentru a schimba ce ne povestesc cei din jur despre noi. Il traim pe “Cine sunt eu” doar prin parerile pe care cei din jur le au despre noi. Pareri izvorate, de cele mai multe ori … din iubire, o iubire conditionata.

Identificarile cu ‘’Cine nu sunt eu” au fost, sunt si vor fi intotdeauna periculoase prin consecintele pe care le au pe termen lung.

Ajungem sa fim niste perfectionisti veritabili, dorinta noastra de a fi perfecti avandu-si punctul de pornire in ambitia care este cultivata in noi, de mici: aceea de a deveni CINEVA. Aceea  de a trebui sa dovedim ca nu suntem o persoana obisnuita, ci una extraordinara. De ce? Si, mai ales, cui foloseste?

Pe baza acestei ambitii, multi devin, in timp, oameni de succes. Un succes care apartine societatii, ideii de succes asa cum o intelege societatea … prin filtrele ei.

Oare nu este mai sanatos, mai ecologic, sa constientizam de mici ca “valoarea” este mai importanta si este total diferita de succes? Sa fim incurajati sa fim mai intai oameni de valoare si sa pornim din acest punct in cautarea succesului?

Iti dai seama ca esti “Cine nu sunt eu”:

• atunci cand ai nevoie sa ti se spuna ce sa faci, sa ti se spuna ca ai voie sau ca nu ai voie, sa te uiti permanent la cei din jur, comparandu-te cu ei
• atunci cand nu poti sa te simti bine daca ai in jurul tau persoane care nu te plac si incerci cu tot dinadinsul sa le fii pe plac
• atunci cand ai nevoie ca cei din jur sa aprecieze vizibil si constant realizarile si abilitatile tale.
• atunci cand vrei sa profiti de oportunitati, fara sa te gandesti la consecinte
• cad privesti mereu in jur ca sa vezi ce “trebuie” sa faci, cum “trebuie” sa gandesti, cum “trebuie” sa te porti
• cand incerci sa controlezi alti oameni pentru ca nu te poti controla pe tine, in acest mod validandu-ti doar … Ego-ul; “trebuie” sa vezi daca si ce impact ai asupra celor din jur, ca sa te simti important
• cand cauti atentia intr-o masura PREA mare
• cand incerci sa arati permanent ca ai dreptate, cand ai nevoie sa ti se recunoasca punctul de vedere pentru a nu te simti lipsit de valoare
• cand te afecteaza parerea celorlalti despre tine si pui pret mare pe aprobarea, acceptarea si aprecierea lor
• cand te porti mai frumos sau mai politicos decat esti tu de obicei
  

In societatea occidentala, comparativ cu societatea orientala, raportul dintre “a fi” si “a avea” este inversat intr-o maniera dramatica.

Faptul ca societatea, mentalul colectiv induce ideea de identificare cu ceea ce avem : numele, corpul, pozitia sociala, banii, casa, masina, etc., reda confuzia in care traim, prizonieri ai unei conditionari adanc inradacinate …

Fantoma acestui “trebuie sa” ne urmareste toata viata, generand tensiuni in sufletul nostru si in viata de zi cu zi, atunci cand am vrea sa facem altceva decat ce “trebuie” sa facem.

Responsabilitatea de a iesi din acest mental colectiv si de a trai conform cu ce TREBUIE, intr-adevar, ne apartine. Pentru a nu acuza pe nimeni, in sinea noastra, ca facem ce nu vrem sa facem, ca traim cum nu vrem sa traim, ca nu putem sa traim asa cum am vrea sa traim. Pentru a nu ne acuza nici pe noi ca traim fara … noi. Nimeni nu este de condamnat, pentru ca bunele intentii au ajuns sa fie traite si interpretate in cu totul alt mod.

Cu regret, cu durere, realizam prea tarziu ca ne-am construit viata pe multe dintre tiparele nefunctionale – si, in acelasi timp, aparent functionale – ale generatiilor anterioare. Ne-am construit viata pe o iluzie – a noastra si a celor care ne-au crescut.

Realizam toate acestea cand avem chiar “totul” in viata, dar din viata noastra lipseste cel mai important aspect: “Cine sunt eu” …

Realizam … dar de multe ori poate fi prea tarziu.

- un articol de Mona Georgescu, psiholog -

A trait 250 de ani...:)

http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/uimitorul-barbat-care-a-trait-250-de-ani-581614.html

,,Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani”
Autor: MARIA  TIMUC
     
Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vin­de­că­tor chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea ui­mitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.(...) La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”.Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om  care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei ele­mente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă din­­tre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­ca­­rea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, com­­ponenta interioară; „pacea”. „Dacă oa­me­nii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consul­tând biografia lui, însă, constatăm că el era ins­truit în domeniul vindecării cu ajutorul plan­te­lor medicinale şi, poate, că acesta este un alt in­gre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capaci­ta­tea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu pro­vine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.

Ne obo­seşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îm­bătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi ne­mul­ţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu pu­te­­re pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne că­lău­zeş­te şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin ne­mulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugru­măm singuri energia, nu doar că întrerupem re­­laţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îm­bă­trâ­nim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te în­grijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne adu­ce lucrurile de care avem nevoie, dar con­tac­tul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pa­­cea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dum­ne­­zeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine via­ţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci da­că pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o via­ţă lungă.

ECKHART-TOLLE, Puterea Prezentului

De citit...la adresa de mai jos:

http://www.scribd.com/doc/2203831/ECKHART-TOLLE-Puterea-Prezentului

Mesaj de la Masaru Emoto...pt.azi, ora 12.00

http://www.ziarul-bn.ro/mesaj-de-la-masaru-emoto-catre-toti-oamenii-din-lume-sa-trimitem-rugaciuni-si-cuvinte-de-iubire-si-r

Mesaj de la Masaru Emoto: Către toţi oamenii din lume: Să trimitem rugăciuni şi cuvinte de iubire şi recunoştinţă, către apa din reactoarele nucleare de la Fukushima!

Mie, 30/03/2011 - 21:42

La 16 zile de la cumplitul cutremur din Japonia, peste 10.000 de oameni sunt daţi dispăruţi. Dar un lucru şi mai rău este acela că apa din reactoarele de la Fukushima au început să se scurgă şi să contamineze oceanul, apa şi aerul din zonele învecinate. Singurul lucru care se face este să se toarne apă pe reactoare. Oare să nu mai fie altceva de făcut? Eu cred că este. În timpul celor peste 20 de ani de cercetări, am văzut că apa devine pozitivă, atunci când primeşte vibraţia pură a rugăciunii umane, indiferent cât de departe sunt oamenii care se roagă.
Formula lui Einstein E=MC2 înseamnă, de fapt, că Energia = numărul de oameni şi pătratul conştiinţei acestora.
Acum a venit momentul să-i întelegem adevăratul sens. Să ne unim în ceremonia rugăciunii, ca cetăţeni ai planetei Pământ. Vreau să-i chem pe toţi oamenii din toată lumea să se unească, pentru a găsi un mod de rezolvare a crizei planetei.
Iată care este procedura pentru rugăciune:
DATA ŞI ORA: 31 martie (joi) la ora 12 locală, din fiecare ţară.
Vă rog să spuneţi următoarea fraza:

APĂ DIN REACTOARELE NUCLEARE DE LA FUKUSHIMA, NE PARE RĂU CĂ TE FACEM SĂ SUFERI. TE ROG SĂ NE IERŢI.
ÎŢI MULŢUMIM ŞI TE IUBIM!

Vă rog să rostiţi aceste cuvinte cu voce tare sau în gând. Repetaţi-le de trei ori, ţinând mâinile în poziţie de rugăciune. Faceţi-o cu sinceritate.
Va multumesc din inima.
Cu iubire şi recunoştinţă,

Masaru Emoto, Mesager al apei.

From: Humanity's Team Romania
Subject: Binecuvantarea Dr-ului Masaru Emoto pentru Japonia

PS Cine este Masaru Emoto:

Masaru Emoto si cristalele apei.

Viaţa a apărut în apă. Bătrânii merg la biserică după apă binecuvântată. Indienii se purifică în Gange, aceeaşi apă care preia cenuşa morţilor lor. Botezul are loc în apă. Apa spală, purifică şi binecuvântează.

Masaru Emoto a făcut o descoperire uluitoare, din seria celor în care ştiinţa şi religia îşi dau mâna pentru a prefigura o nouă eră, în care nimic nu e ceea ce pare.

E o descoperire care impune reevaluarea tuturor scărilor valorice pe care le avem despre lume, despre noi.

Experimentele lui Masaru Emoto arata ca bioenergia umana, diferite campuri informationale si cele electromagnetice, influenteaza structura moleculara a apei la distanta.

Masaru Emoto a facut diferite experimente asupra apei la distanta.

Pe cateva eprubete sigilate cu apa distilata au fost lipite etichete, pe care au fost scrise cuvintele: iubire, multumesc si al treilea esantion a ascultat muzica clasica.

Aceste esantioane au fost inghetate si fotografiate cu ajutorul microscopului.

Apa a format in toate cazurile cristale diferite si pure. Nici unul nu semana cu celalt.

Analiza a aratat ca structura apei era diferita pentru fiecare dintre aceste eprubete, dovedind in mod cert ca influentele asupra apei la distanta produc un ecou, remodelandu-i structura informationala.

S-a constatat ca apa este un element "viu", capabil sa memoreze informatia. Apa „memoreaza“ diferite influente si le transforma in cristale care imita structura energoinformationala.

In mod asemanator, celelalte eprubete au fost expuse in fata televizorului, calculatorului si telefonului mobil.

Concluzii

Masaru Emoto in experimentele sale confirma, in mod stiintific, influenta negativa a radiatiilor electromagnetice asupra sistemului bioenergoinformational si al sanatatii umane.

Surse de radiatii electromagnetice si de alta natura ne inconjoara permanent si nu putem renunta la prezenta lor, dar astazi este posibil sa fim protejati folosind dispozitivul de protectie bioinformationala impotriva radiatiilor electromagnetice TORSER care creeaza scut de protectie energetica in jurul omului si astfel se formeaza o zona "curata" de radiatii.

http://www.torser.com/ro/scientific_base/masaru_emoto/default.aspx

Din clipul ataşat preluat de pe You Tube puteţi afla şi alte lucruri despre doctorul Masaru Emoto

http://www.youtube.com/watch?v=aqWzEd2fI_Y&feature=related

Pentru prietena mea, Liana...

O floare si o voce care vor spune mult mai mult si mai frumos decat mine tot ce iti doresc la aniversare...
La multi ani! :)

Forever together...

De primavara...

Dor de primavara Bogdan Curta folk simfonic

Vezi mai multe video din muzica

Anthony de Mello, Ai auzit pasarea cantand?

Despre mitocănie, de Neagu Djuvara

Despre mitocănie, de Neagu Djuvara

Din Atlas de Mitocanie Urbana, 2009 via Radio Guerrilla:

Să ştiţi că mitocăniile – adică felurile de mitocani „e mai multe”. S-o luăm da capo.

Termenul mitocan derivă din cuvântul slavon de origine grecească metoh sau metoc care desemna odinioară o căsuţă alăturată unei mănăstiri şi unde un călugăr ducea singur o viaţă particulară; mai târziu, mărit, metocul a servit ca loc de găzduire pentru călători. Dar, să fie înţeles, când acei călători erau obraze simandicoase, stareţul catadicsea să-i adăpostească în chiar conacul lui din incinta mănăstirii – aşa că numai omul de rând era trimis la metoc, zis apoi mitoc. Trist, nu-i aşa? Mitocanul, la origine, e doar omul de rând pe care sfinţia sa stareţul de mănăstire nu-l ia în seamă. Aşadar, sens social. Cu vremea însă, termenul a căpătat un sens peiorativ: mitocanul e omul care foloseşte un limbaj grosolan şi care-şi bagă furculiţa în farfuria ta. Şi, din ce în ce, cuvântul s-a încărcat de noi păcate. Dar dacă mitocanii se recrutau cu precădere dintre orăşenii de la periferie sau dintre ţăranii de neam prost – cei care nu trăiau cu frica lui Dumnezeu – mitocanii se puteau găsi şi printre cei care se pretindeau boieri.

Să vă povestesc o întâmplare de care am auzit în familie, în copilăria mea. Sora mai mare a mamei era căsătorită cu un baron de Reineck, corcitură de neamţ cu grec: bunică-sa venise din Germania, cum veniseră lord Byron din Anglia şi alţi apuseni, să lupte alături de greci în timpul războiului acestora de independenţă. Credeau că grecii, după 500 de ani de paşalâc turcesc mai erau grecii lui Pericle! Reineck a luat o fată a lui Alexandru Mavrocordat, ăl de la Missolonghi. Dar fiii lui au venit să se căpătuiască în Valahia, ţară mai mănoasă. Acum, să vă spun de mama acestui unchi al meu prin alianţă (un pierde-vară pretenţios; Ranetti, coleg cu el la Automobil Club, îi făcuse catrenul următor:Elegant, scos din cutie, Echipat pentru salon, Capul sus, irezistibil, Intră-n club domnul baron). Maică-sa, o moşiereasă oarecare, supărându-se odată pe logofătul moşiei, îi trânteşte înjurătura naţională: F…-ţi mama ta! Omul, în loc să se supere indignat, îi zice cu un zâmbet: Cu ce, coniţă? Ţăranul mucalit se arată boier, iar baroneasa, mitocancă. (Vărul meu, fiul baronului, şi-a „reabilitat” şi tatăl fandosit şi bunica mitocancă, prin felul în care s-a purtat în război, cu regimentul 4 Roşiori, fără să ia o zi de concediu şi, căzând eroic la Cotul Donului, la încercuirea Stalingradului).

Să revenim la încărcătura de înţelesuri a cuvântului mitocan. Nu e, fireşte, mitocan ţăranul – sau nu era – când în sat mai asculta de popă, şi de învăţător, şi de pilda moşilor, şi de Dumnezeu… Mitocani în sat erau cei certaţi cu aceste oprelişti moştenite şi, cu precădere, cei mai mulţi erau de la periferia oraşelor. Dar să nu confundăm mitocan cu mahalagiu, chiar dacă cei mai mulţi mitocani se găseau printre mahalagii. Conu’ Alecu Paleologu, căruia îi plăceau paradoxurile, a făcut cândva elogiul mahalalei. E drept că mahalagiii pot fi simpatici – printre ei şi-a ales Caragiale câteva figuri cărora le-a conferit imortalitatea. Ca mahalagiul să se prefacă în mitocan, trebuie să-i adaugi o anumită agresivitate, un vocabular intenţionat şi mereu grosolan, isprăvind fiecare perioadă cu o înjurătură grasă. Totul putându-se isprăvi şi cu pumnul. Din nefericire, dacă mitocănia era încă un fenomen relativ marginal în societatea de la începutul veacului trecut, „epoca de aur” a comunismului a prefăcut-o într-o stare cvasi-generalizată şi copleşitoare.

Cum să explicăm această explozie a mitocăniei după cei 60 de ani de comunism – adică două generaţii (că celor 45 de ani „oficiali”, ţin le să adaug şi vreo 15 din recenta perioadă de „democraţie originală”)? Eu văd două cauze principale:

1. S-a scos smântâna de pe ţară. Adică, din burghezia mai educată, încropită în 150 de ani şi din chiaburii satelor au murit câteva sute de mii la canal şi în închisori, iar alte câteva zeci de mii au izbutit să fugă – dar emigrarea a continuat şi continuă şi după decembrie 1989, fenomen cu totul nou în psihologia românilor, poporul care emigra cel mai puţin din toată Europa. S-ar zice că astăzi tinerii români cei mai valabili sunt scârbiţi de propria lor ţară.

2. În locul acestei pături a apărut o nouă oligarhie, cu criterii inverse de selecţie: slugărnicia, ura trecutului, setea de putere şi de îmbogăţire imediată. La asta s-a adăugat transferul brusc şi prea grabnic a unei jumătăţi din populaţia satelor în oraşe extinse în improvizaţie, pentru împlinirea peste noapte a unei ţări industriale „multilateral dezvoltate”. Oamenii rupţi din structurile tradiţionale ale satului, bărbatul şi femeia muncind, copiii au crescut în sălbăticie de junglă. Şi, mai grav, românul s-a înrăit. Asistăm la o dramatică modificare a profilului etnic al românului. De unde putea fi învinuit de o oarecare moleşeală şi de indulgenţă excesivă (formula clasică Ei, săracul!), acum a devenit de o agresivitate şi de o brutalitate nemaiîntâlnite. S-a suit scroafa-n copac, dar scroafa e ca lupul! Când te agaţă un automobilist zicând că tu eşti vinovat de nu ştiu ce manevră, nu-i mai ajunge înjurătura. Iese din maşină şi dă cu pumnul în caroseria ta, când nu ţi-l dă chiar în ochi. Pericol, dom’le! Rezultatul e o mitocănie fantastic de răspândită, mai cu seamă la tineret. Treci prin faţa unui liceu la ieşirea de la ore. În grupul de băieţi (şi fete), în vocabularul băieţilor, termenul neolatin, sonor, desemnând sexul masculin, e folosit încontinuu, gras, apăsat, cu un semn de exclamaţie! L-ai văzut, bă, pe boul ăla de X? Ce crede? „Aia” mea (!) Când i-oi băga pumnu-n gură, „aia” mea! Şi scuipă pe jos. Chiar de faţă cu fetele.

Ce se poate face faţă de asemenea avalanşă de grosolănie? Cum să-i vindecăm pe tineri? Nobila campanie care s-a început e bine venită. Dar rămân pesimist. Mi-e teamă că n-o să convingă decât pe cei… deja convinşi, adică rămaşi sfiicioşi şi speriaţi, în afara valului. Şcoala cumva? Ministerul Educaţiei e prost numit: nici Universitatea, nici liceul şi nici măcar şcoala primară nu-s menite să educe moral copilul. Ministerul ar trebui să se numească al Învăţământului. Educaţia e treaba familiei – cei şapte ani de acasă şi chiar de două ori şapte ani. Dar cu noua societate pe care am descris-o mai sus, ce educaţie pot da cei ce sunt de-acum mitocani înrăiţi? Să aşteptăm noua generaţie? Păi, s-a împlinit aproape una şi copiii seamănă cu părinţii. Jele! Să aşteptăm încă o generaţie? N-o să fie cumva la fel? Cerc vicios.Eu văd o mică licărire de speranţă. Ştiţi care? Şederile în străinătate. Fiindcă, după cum am spus la început, mitocăniile „e mai multe”. La nivel internaţional, mitocanul francez, mitocanul englez, mitocanul german sunt altfel decât mitocanul român. Mitocănia e strict naţională. Aşa că, mitocanul român, în contact cu mitocanul francez, de pildă, nu „captează” îndată mitocănia ăstuia, ci numai dacă stă foarte mulţi ani în acea ţară. Deci, normal, el se va lăsa contaminat de ne-mitocăniile străine şi, poate, vindecat…Aştept mântuirea mitocăniei româneşti dintr-o largă ciocnire cu mitocăniile apusene.

(http://valentin-oros.com/2010/11/despre-mitocanie-de-neagu-djuvara/)

Cosmin si vocea lui minunata!

La multi ani, draga Zsofi!

Iti amintesti cu cat drag ne recitai in liceu Nichita Stanescu? :))

RUGACIUNE

...scrisa de parintele Argatu
(http://www.damaideparte.ro/index.php/rugaciune/4150/)

“Iarta-ma, Doamne:

• pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
• pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
• pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
• pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
• pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
• pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
• pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
• pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
• pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
• pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
• pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si, din teama, nu am indraznit sa pasesc!
• pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
• pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, te rog iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:

• pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
• pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
• pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
• pentru tot ce prin HarulTau am inteles! !
• pentru lumina pe care am constientizat-o in adancul meu!
• pentru iertarea pe care, daruind-o, mi-a adus pace!
• pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
• pentru toate darurile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
• pentru viata mea care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
• pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
• pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
• pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
• pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!” Amin!

Michael Jackson al pasarilor...:)

Pentru Liuta si Carmen, LA MULTI ANI !!!

O urare mai non-conformista pentru un coleg al meu, non-conformist si el

Varianta 1:



Varianta 2:

Joyeux Anniversaire...)) ...))...pentru prietena mea, sarbatorita zilei!